O ramă pentru tablouri este o structură de montaj formată din chenare, folosită pentru a proteja și afișa picturile și care servește și o funcție decorativă. Materialele comune includ lemnul, metalul și materialele sintetice. Cea mai veche ramă foto care a supraviețuit datează de la un portret de mumie din secolul al II-lea-d.Hr. din regiunea Fayoum din Egipt, structura sa din lemn confirmând funcția de afișare suspendată.
În funcție de utilizare, ramele pentru fotografii pot fi clasificate în rame de pictură tradițională chinezească, rame pentru pictură în ulei și rame cu-cruce. Ramele tradiționale chinezești folosesc adesea îmbinări cu mortare și țevi și sunt realizate din lemn masiv, cum ar fi lemn de trandafir și abanos. Un ecran pictat și ajurat din perioada Statelor Războinice este considerat cel mai vechi prototip al unei rame tradiționale chinezești. Ramele de pictură în ulei constau dintr-un cadru interior și un cadru exterior. Rama interioară este folosită pentru a întinde pânza de in sau bumbac pentru pictură, în timp ce cadrul exterior este realizat din materiale precum rășina și aliajul de aluminiu. Prima ramă independentă din lemn a apărut în Europa în secolul al XII-lea-13. Renașterea italiană a promovat dezvoltarea măiestriei ramelor pentru tablouri, iar ramele în stil rococo francez din secolul al XVIII-lea au fost caracterizate de sculpturi complicate.
Ramele chinezești și-au dezvoltat propria formă distinctă în timpul dinastiei Tang. În timpul dinastiei Ming și Qing, materialele s-au extins pentru a include piatră cu model și sidef-de-perla, și au apărut stiluri precum modelele simple, convexe-la spate. Afluxul de rame în stil occidental-în anii 1980 a dus la declinul ramelor de imagine chinezești, dar în ultimii ani, tehnicile tradiționale de tâmplărie cu mortare și grindă au cunoscut o revigorare treptată.
